Osso bucco

DSCN9789

Ieri am trecut pe la sora mea si din una in alta am ajuns sa vorbim si despre acest preparat italienesc numit Osso bucco, eu chiar nici nu auzisem vreodata pana acum de un astfel de preparat si de aceea am fost foarte curioasa sa vad despre ce e vorba. Cu cat imi povestea cam in ce consta acest preparat, cu atat imi dadeam seama ca e ceva ce merita sa incerc sa-l fac si eu, parea tare interesant, cel putin din punct de vedere al prepararii. Nici nu avea cum sa nu ma atraga, in primul rand pentru ca ingredientele care se folosesc sunt sanatoase: legume, condimente, vin si verdeturi care se completeaza perfect intre ele, iar rasolul care se fierbe in mijlocul lor, e ca cireasa de pe tort si in al doilea rand, mi-am dat seama ca ar putea fi un adevarat rasfat pentru burticile mereu flamande ale familiei mele, adica eu, sotul, baiatul si fata pe care, apropo, o asteptam cu drag acasa dupa o sesiune destul de grea. <3

Haideti mai bine sa vedem cam care e treaba si cu aceasta papica. 🙂

Ingrediente:

  • 3 felii de rasol
  • 3 linguri cu faina
  • 2 cuburi mici de unt
  • 1 ceapa mare
  • 3 catei de usturoi
  • 3 rosii coapte sau 1 conserva
  • 2 morcovi
  • 2 tije de apio (tulpina de telina)
  • 1 pahar vin rosu sec
  • 1-1,3 l supa de carne sau legume
  • 2 foi de dafin
  • 1 lingurita de cimbru tocat
  • piper
  • sos de soia sau sare

Gremolata:

  • 1 legatura patrunjel verde
  • 1 catel de usturoi
  • coaja rasa de la o lamaie

Mod de preparare

Se amesteca 1 lingurita de sare grunjoasa cu faina si piperul macinat, fiecare bucata de rasol se leaga cu niste ata (ata speciala care se utilizeaza la legarea preparatelor, acest lucru fiind necesar pentru a nu se desface carnea de pe os), dupa care se tavalesc prin faina.

DSCN9753 DSCN9754

Intr-o tigaie inalta se topeste untul si se prajesc pe ambele parti, feliile de rasol imbracate in faina, pentru cateva minute. Se scot din tigaie si se dau deoparte.

DSCN9755

In sosul din tigaie se pune vinul si sosul soia, se rade faina de pe tigaie si se amesteca pana se evapora alcoolul. Se toaca ceapa, se zdrobeste usturoiul, se taie in felii grosute morcovul, iar tulpina de telina maruntel.

DSCN9757

Pentru ca in aceasta perioada nu se gaseste tulpina de telina, am pus niste frunze de telina congelate. Toate aceste legume se pun in tigaie, apoi se pun rasoalele si se toarna supa fierbinte.

DSCN9758

Eu am facut supa din niste oase de vita pe care le-am avut in congelator. Se adauga dafinul si cimbrul, piperul, se pune capacul si se lasa sa fiarba la foc mic timp de o ora, pana scade zeama si pana se fierbe carnea. La mine a durat 3 ore pentru ca rasolul nu cred ca provenea de la un vitelus ci de la o vaca batraioara! 🙁

Cu 15 minute inainte de a lua vasul de pe foc, se adauga rosiile taiate cubulete. se gusta preparatul si se verifica daca mai e nevoie de sare si piper. Cand se mai raceste se scot cu grija firele de pe rasoale.

DSCN9763

Se pregateste gremolata astfel: patrunjelul se taie marunt, se taie fin usturoiul, se razuieste coaja de lamaie, apoi se amesteca toate.

DSCN9764

Osso bucco se serveste cu garnitura de paste sau orez risotto, merge si piure presarat cu gremolata. E de o bunatate cum rar mi-a fost dat sa simt, iar ai mei nu mai pridideau cu imbucaturile, parca nu mai mancasera nimic de o luna de zile! 🙂

DSCN9786

Spor la gatit!

 

 

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>