Ciorba a la grec

DSCN9463

Iata si prima mea ciorba a la grec, adica preparata de mine ca de mancat am tot mancat, insa pe la altii. Mai bine zis am avut “onoarea” si placerea de a o servi la restaurantele de pe plaja, in anii cand imi petreceam concediul la mare si cand imi permiteam sa ma rasfat si eu ceva putin mai mult. Nu pot sa-mi explic de ce nu am preparat aceasta ciorba niciodata tinand cont ca e una din preferatele mele, in general le ador pe cele drese cu smantana si oua, probabil ca daca as gati-o acasa de prea multe ori, ar disparea tot farmecul unui rasfat culinar in cazul in care mi-as dori si pe viitor sa servesc o ciorba a la grec intr-un cadru de vis la malul marii.

Daca nici voi inca nu ati preparat inca o ciorba a la grec, atunci va recomand cu incredere sa o faceti pentru ca o sa vedeti ca veti avea parte de un deliciu de nota 10.

  • 2 pulpe pui sau 1 piept mare de pui
  • 2 morcovi
  • 1 telina mica
  • 2 cepe
  • 1 legatura patrunjel
  • 1 legatura marar
  • 1 pumn de orez
  • zeama de la 2 lamai
  • sare, piper
  • 3 galbenusuri
  • 300-400 gr smantana
  • 2-3 linguri de ulei de masline

DSCN9453DSCN9458

Carnea se pune la fiert in 2-2,5 l apa. Zeama se spumeaza iar cand carnea s-a fiert se scoate, se lasa sa se racoreasca dupa care se taie in cubulete. Se pun deoparte 2 polonice de zeama pe care o vom folosi pentru a prepara sosul din smantana si galbenusuri. Legumele se spala, se rad de coaja si se taie in cubulete. Intr-o oala se pune uleiul de masline, legumele, se calesc putin dupa care se adauga zeama. Se lasa la fiert pana se fac legumele.

DSCN9454

Se adauga carnea si orezul, se condimenteaza ciorba cu sare si piper dupa gust si se mai lasa la fiert 10-15 minute. Mararul si patrunjelul se toaca marunt. Se pregateste sosul din smantana si galbenusuri. Ciorba se da la foc mic apoi se adauga cate putin din sosul de smantana si se amesteca continuu. Ciorba nu trebuie sa clocoteasca ca sa nu se branzeasca smantana. La final se adauga dupa gust cate putin din zeama de lamaie si bineinteles nelipsita verdeata. Gustati ciorba pentru a vedea daca mai e nevoie de condimente.

DSCN9470

Spor la gatit!

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>