Cuburi de lapte

DSCN9895

Dimineata imi propusesem sa fac pe langa niste croissant cu unt si o prajitura, insa nu prea aveam nici o idee cam ce anume sa fac. Am deschis laptopul si mi-am adus aminte de niste deserturi super ok (uitasem ca facusem deja o parte din ele de-a lungul timpului si toate au fost reusite). Cea care de fapt m-a inspirat sa-mi creez propriul blog, este o tanara deosebita din Suceava care m-a vrajit cu dulciurile ei, asta acum mai bine de 1 an si jumatate. Din pacate am observat ca nu a mai editat nici o reteta pe blog si mare pacat pentru ca tot ceea ce facea ea era frumos, gustos si in plus fiecare reteta a ei era condimentata cu un placut simt al umorului. Nu stiu care sunt motivele pentru care din luna mai a acestui an nu a mai dat nici un semn de viata. Atata stiu ca o perioada de timp, inainte de luna martie, a avut cateva probleme de sanatate. Si ca sa revin la prajitura noastra, dupa cum bine v-ati dat seama, reteta ei am luat-o de pe blogul Alexandrei, asa o cheama. Nici de data aceasta nu m-a dezamagit iar cuburile de lapte m-au vrajit complet, sunt sigura ca si cu voi va proceda la fel! 🙂

Ingrediente:

Foi (4 bucati)

  • 8 oua
  • 170 g zahar
  • 260 g faina
  • 10 g cacao
  • 20 g ulei
  • 60 g apa

Crema

  • 2oo g ciocolata alba
  • 1l lapte 3.5% grasime
  • 100 g faina
  • 4 linguri zahar tos
  • 250 g unt
  • 100 g zahar pudra

Glazura

  • 200 g ciocolata lapte
  • 150g unt
  • 5 linguri lapte

Mod de preparare

Foile

Daca nu aveti chef sa faceti foi, atunci le puteti cumpara de la hypermarket-uri, costa in jur de 7 lei. Eu va recomand sa le faceti totusi in casa pentru ca foile sunt mult mai gustoase si nici nu contin aditivi.

Se separa albusurile de galbenusuri. Galbenusurile se amesteca, se adauga vreo 6 linguri cu zahar, se mixeaza pana ce galbenusurile isi dubleaza volumul, se adauga pe rand uleiul apoi apa si se mixeaza pana ce se topeste zaharul. Albusurile se bat spuma tare cu putina sare, se adauga pe rand cate 1 lingura din restul de zahar ramas. Cand se obtine o spuma ca de bezea se incorporeaza galbenusurile amestecand usor, circular de jos in sus.

DSCN9315DSCN9227

Faina si cacaua se cern si se pun in compozitia de oua. Puneti cate 2 linguri cu faina amestecand circular, usor de jos in sus ca sa nu se piarda din aerul inglobat. Se imparte compozitia in 4 parti (cca 221 g cu aproximatie).

DSCN9862

E bine sa aveti un cantar electronic mic, costa in jur de 20 lei si se gaseste in orice hypermarket. Taiati 4 foi de copt si tapetati tava pe rand pentru a coace cele 4 foi. Eu m-am folosit de o spatula pentru a putea intinde foaia uniform.

DSCN9863

Foile se coc la 180 grade Celsius cca 7-10 minute. Le lasam sa se raceasca (nu le punem una peste alta) iar hartia o vom desprinde atunci cand vom asambla prajitura.

DSCN9864 DSCN9867

Crema

Laptele, zaharul, faina se mixeaza si se pun pe foc, se amesteca continuu pana se obtine o crema consistenta si pana fierbe faina. Se da crema deoparte, se adauga ciocolata alba rupta in patratele si se amesteca pana ce ea se topeste. Untul care a fost lasat la temperatura camerei se mixeaza cu zaharul pudra pana se obtine o crema pufoasa. Crema de lapte se lasa sa se raceasca pana ajunge la aceeasi temperatura cu untul. Se pune cate 1 lingura din crema de lapte in unt, mixand de fiecare data cand se pune crema. Se da crema astfel obtinuta la rece.

DSCN9869 DSCN9874

Asamblare prajitura

Se imparte crema in 3 parti (cca 530g). Intr-o tava se pune prima foaie cu fata in sus (se da hartia jos), se intinde o parte din crema, se aseaza a doua foaie, cu fata pe crema, se desface hartia, se pune iar crema. Se procedeaza la fel si cu a treia foaie. Ultima foaie i se da hartia jos si se aseaza cu fata in sus. Se preseaza prajitura usor cu ajutorul palmelor si se da la rece.

DSCN9873

Pentru a prepara glazura se pun toate ingredientele intr-un vas, la foc mic. Nu se lasa sa fiarba ci doar atat cat sa se topeasca ciocolata si untul. Se lasa sa se racoreasca si cand observati ca are un aspect de sos nici prea subtire, nici prea gros turnati glazura in mijlocul prajiturii. Ea se va intinde si singura dar daca cumva nu reusiti asa, va puteti folosi de un cutit mai lat ca sa o intindeti peste tot.

DSCN9888

 

 

Optional, pentru a face si dungile serpuitoare de pe stratul de ciocolata, puneti 100 g ciocolata neagra cu 15 ml de ulei la topit. Dungile se fac dupa ce glazura de ciocolata s-a racit. Prajitura se lasa cateva ore in frigider, apoi se taie in cuburi.

DSCN9894

Spor la gatit!

 

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>